Gustul amar ce distruge dulcele grai… !!!

Romania…, locul de unde pleci de nevoie si te intorci cu drag. In urma cu aproximativ trei ani, la fel ca multi semeni de ai mei, am luat decizia sa imi parasesc tara in cautarea unui trai mai bun, departe de tot ce insemna ACASA. Nu o sa neg faptul ca am avut momente cand imi doream sa raman afara, acolo unde traiul chiar inseamna trai. Dar nu, nu am putut sa o fac. Nu ca as fi vreun mare patriot, dar pentru mine Romania reprezinta tot ce inseamna chiar si cea mai mica farama de viata regasita in trupul ce nu a putut sa se adapteze ”climatului” strain. De ce spun asta, pentru ca eu nu ma regasesc printre acei oameni care isi hulesc radacinile. Dar nu despre asta vroiam sa vorbesc aici. Ideea este ca alaturi de sute si mii de diasporeni am simtit pe propria piele umilinta oferita de catre guvernantii nostri. Am stat ore in sir la cozi interminabile pentru a vota pentru un viitor mai bun pentru noi si copiii nostri… asta am crezut noi, am votat, cei care au apucat, pentru un viitor mai bun pentru ei si copiii lor. Da, pentru ei votam, pentru ei muncim, pentru ei ne certam intre noi, exact ca suporterii fotbalului blatist. Scopul plecarii mele a fost O CASA. O casa adapost familiei mele. Telul a fost atins in doi ani si cateva luni. Am revenit ACASA cu inima stransa cat un purice si cu speranta cat carul ca tara mea imi va oferi macar hrana mie si familiei mele, nu pe degeaba ci prin munca depusa de mine intr-o fabrica, santier, orice… dar nu, tara mea nu mai este capabila de asa ceva. Tara mea este capabila sa ofere salarii babane bugetarilor si sporuri de care nu a mai auzit nici o alta tara din lume. Si da, am votat de fiecare data pentru o Romanie mai buna si mai primitoare, niciodata pentru o Romanie devenita RAI, RAIUL infractorilor. Am votat si o sa o fac din nou pentru ca am copii si inca sper, macar pentru ei, intr-o tara normala.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu