Foto: Accident spectaculos în satul Cerbu din comuna Jitia

În urmã cu putin timp, în satul Cerbu din comuna Jitia, s-a produs un accident destul de grav din care, din sursele noastre putem spune cã nu au existat victime.

Momentan nu avem informatii despre soferul autoturismului si nici dacã a mai fost implicat un altul în accidentul produs astãzi 23-02-2020.

Accidentul s-a produs în imediata apropiere a scolii primare din satul Cerbu.

Vom reveni cu amãnunte.

Update stire initialã:

„Astăzi ora 16.30, polițiștii din Jitia, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe DN 2 R, au observat un autoturism răsturnat în afara părții carosabile.
În urma verificărilor efectuate, a fost depistat conducătorul auto, în persoana unui tânăr în vârstă de 25 de ani, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultat 0.94 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, conducătorul auto avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
Ulterior, în jurul orelor 20.00, un bărbat de 50 de ani, pasager în același autoturism, s-a prezentat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
A fost întocmit dosar penal, iar cercetarile continuă în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului.” – IPJ Vrancea

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu