Cum au fost sărbătorite Rusaliile la Vintileasca

Festivalul de Rusalii de la Vintileasca. Încă de când eram copii ,așteptam cu nerăbdare să vină ziua „bâlciului” ,așa cum era denumit pe atunci. Ne pregăteam puşculița , mai încercam să „păcălim” pe bunici și părinți să mai contribuie și ei la „bugetul” nostru destinat cumpărării de „nimicuri” de la bâlci. Vata pe băț , înghețata la cornet din „butoiul” de aluminiu și nu în cele din urmă pistoalele cu apă, reprezentau pentru noi motivele întemeiate pentru a merge la bâlci. Nu mai spun de renumita fanfară a lui Cucu , care aduna oamenii de prin toate satele apropiate. Oamenii încă respectă tradițiile vechi, îmbracă „straie” de sărbătoare, și împreună cu nepoţii și copiii, vin pentru a se delecta circa câteva ore la Festivalul din comună. Își cumpără câte ceva , bătrânii răsaduri pentru grădină iar nepoții câte un pistol cu bile sau apă, mănâncă doi trei mititei și merg apoi acasă cu gândul că au mai prins un festival și dacă bunul Dumnezeu îi mai tine sănătoși vor mai veni și la anul cu nepoțeii de mână sau poate chiar strănepoţi.

Un peisaj mirific, o zonă de poveste, îi întâmpină pe cei veniți pentru prima oară la Vintileasca. Nu puțini au fost cei care au spus că vor reveni cu drag pe aceste meleaguri.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu