Mâine, 31 martie, sărbătorim Duminica Sfintei Cruci

Rugăciunea Sfintei Cruci Să se scoale Dumnezeu, și să se risipească vrăjmașii Lui, și să fugă de la față Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul, cum se topește ceară de față focului, așa să piară demonii de la față celor ce-L iubesc pe Dumnezeu și se însemnează cu semnul Crucii, zicând: Bucură-te, preacinstita și de viață făcătoare Crucea Domnului, care gonești demonii cu puterea Celui ce S-a răstignit pe ține, a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorât la iad, și a călcat…

Citește mai mult

Leurda (Allium ursinum) sau usturoiul ursului

Leurda plantă medicinală • Leurda, proprietăţi şi beneficii • Leurda – remedii • Tinctura de leurdă • Reţete şi afecţiuni care pot fi tratate cu leurda Cunoscută ca remediu de milenii, leurda este unul dintre leacurile din lunile de primăvară pe care natura ni-l oferă pentru ca organismul nostru să se cureţe de toxine şi să îşi întărească sistemul imunitar. Numele latinesc al leurdei este Allium ursinum (usturoiul ursului) şi, într-adevăr, urşii o consumă ca medicament, imediat ce ies din hibernare. De altfel, se pare că apa­riţia frunzelor de leurdă…

Citește mai mult

Elevii de la Școala Jitia au plantat câte un arbore pentru o viață mai sănătoasă

Elevii de la Școala Gimnazială Jitia au plantat câte un arbore pentru o viață mai sănătoasă. Activitatea s-a desfășurat vineri, 22 martie, în parteneriat cu Ocolul Silvic Dumitrești, care a început lucrările specifice de împădurire din această primăvară. Elevii s-au bucurat să poată da o mână de ajutor pădurii, care este un filtru uriaș pentru poluarea din atmosferă. Un hectar de pădure purifică într-un an 18 milioane metri cubi de aer și reține pe frunzele arborilor 80 tone de praf, funingine, zgură și alte substanțe nocive. Și tot un hectar…

Citește mai mult

Muntele Furu a ajuns raiul toporatorilor

După cum puteți observa, imaginile vorbesc de la sine. Oriunde privești, de cum intri în pădure, de-a dreapta și de-a stânga drumului ce pătrunde în adânca inimă a muntelui Furu, vezi numai grămezi de lemne și un drum distrus de utilajele forestiere. Omului nu îi mai pasă câtuși de puțin de natură. În orice copac crescut cât mai falnic, nu vede decât câteva grămăjoare de bani. De cum pornești din Vintileasca, județul Vrancea și pătrunzi pe drumul forestier spre satul Pleși din comuna buzoiană, Bisoca, imediat ești întâmpinat de urme…

Citește mai mult

Întrebarea care îi macină pe jitieni. Are sau nu are, noul gater, autorizație?

De câteva zile, pe malul stâng al râului Rm. Sărat, se întâmplă lucruri care multora le ridică semne de întrebare. Mult așteptata inaugurare a noului gater din comuna Jitia, ce promitea crearea unor locuri de muncă, ce e drept nu foarte multe, s-a produs, se pare, pe neașteptate și fără angajări din rândul oamenilor simpli. Unele voci spun chiar că ar funcționa fără autorizație… . Noi nu știm dacă este așa sau nu, de aceea facem apel către organele abilitate să facă lumină în acest caz. Mai ales că respectivul…

Citește mai mult

PĂDUREA – Scut protector al bazinelor hidrografice.

Pădurea constituie un factor de echilibru al mediului geografic prin atenuarea extremelor în cadrul proceselor dinamice care se desfășoară în natură. Prin situarea lor, în special în regiunea munților și dealurilor înalte, în zone cu mare energie de relief și cu pante pronunțate, respectiv în regiunile cele mai bogate în precipitații și mai expuse la o denudație accelerată, pădurile dețin rolul unui adevărat scut de protecție, care asigură pe de o parte o regularizare a scurgerilor de suprafață, iar pe de altă parte o alimentare echilibrată și permanentă a rezervelor…

Citește mai mult

Ultima oră: Incendiu de vegetație în Dumitrești

La această oră, în satul Poienița din comuna Dumitrești, se extinde rapid un incendiu de vegetație uscată. Mai mulți oameni, înarmați cu lopeți, încearcă din răsputeri să îl stingă. Mașina de pompieri se pare că nu poate să ajungă la fața locului din cauza lipsei unui drum. Zona se numește în “hume” și doar cu un ATV s-ar putea ajunge acolo, din spusele unui localnic. Încă un focar de incendiu se pare că se află, tot la această oră, undeva între satele Motnău și Tinoasa, în deal la “Goranari”, cum…

Citește mai mult